25 11 2008

La 6 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis de a comunica Guvernului Republicii Moldova cererea SRTV c. Moldovei (cererea nr. 36398/08), care a fost depusă la 1 august 2008. În faţa Curţii, compania reclamantă este reprezentată de către dra Janeta HANGANU, avocat din Chişinău.

Circumstanţele cauzei

În această cauză, compania reclamantă, SRTV (Societatea Română de Televiziune), este o companie publică de televiziune din România, ale cărei emisiuni au fost difuzate pe teritoriul Moldovei pe toată perioadă de existenţă a Republicii Moldova.

La o dată nespecificată, înţelegerile anterioare privind difuzarea emisiunilor SRTV în Moldova au expirat şi, la 19 ianuarie 2006, compania reclamantă a încheiat un acord cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Moldova în vederea prelungirii colaborării. Potrivit acestui acord, Guvernul Moldovei urma să elibereze, în termen de 30 de zile, o licenţă pentru retransmiterea emisiunilor SRTV cu un termen de valabilitate până în 2011. Licenţa îi permitea companiei reclamante să difuzeze pe teritoriul Moldovei prin intermediul televiziunii prin cablu pe toată durata termenului valabilităţii licenţei.

În temeiul acestui acord, la 14 februarie 2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Moldova a emis o nouă licenţă pentru retransmiterea emisiunilor SRTV prin intermediul reţelei de stat nr. 2 de televiziune, care era valabilă până la 14 februarie 2011. Potrivit prevederilor licenţei, compania urma să închirieze de la Guvernul Moldovei reţeaua de stat nr. 2 de televiziune pe care o arenda din 1997.

La 28 decembrie 2006, contractul de închiriere a reţelei de televiziune a fost prelungit prin semnarea unui Protocol de Colaborare între SRTV şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale din Moldova pentru perioada ianuarie – iunie 2007. Potrivit prevederilor acestui document, costul de închiriere constituia aproximativ USD 63,000 lunar. Banii urmau să fie deduşi din contul unei datorii de USD 3 milioane a Guvernului Moldovei faţă de Guvernul României. Înţelegerea era valabilă între ianuarie şi iunie 2007, totuşi, data exactă a expirării ei urma să fie stabilită după calcularea sumei exacte achitate pentru închiriere. Înţelegerea prevedea, de asemenea, că, având în vedere popularitatea emisiunilor SRTV în Moldova, părţile urmau să identifice soluţii în vederea finanţării ulterioare a reţelei de stat nr. 2 de televiziune, precum şi elaborarea şi încheierea unei noi înţelegeri între Guverne în acest scop pentru perioada ce urma după mai 2007.

La 8 mai 2007, Ministerul Dezvoltării Informaţionale din Moldova a informat Consiliul Coordonator al Audiovizualului că banii pentru închirierea reţelei de stat nr. 2 de televiziune urmau să ajungă la 15-17 iunie 2007 şi că nu a fost găsită nicio sursă nouă de finanţare.

Printr-o scrisoare din 17 mai 2007, compania reclamantă a informat Guvernul Moldovei despre intenţia sa de a continua retransmiterea emisiunilor sale în Moldova şi că a fost găsită o soluţie pentru finanţarea în continuare a retransmiterii, care în curând urma să fie comunicată.

Printr-o scrisoare din 4 iunie 2007, Ministerul Finanţelor şi Economiei din România a propus Guvernului Moldovei ca finanţarea ulterioară a retransmiterii emisiunilor SRTV să fie efectuată prin deducerea sumelor necesare din datoria de USD 9.4 milioane a Guvernului Moldovei faţă de Guvernul României. Scrisoarea conţinea un proiect de anexă la contractul de împrumut încheiat la 1 septembrie 1993 între cele două Guverne. Se pare că autorităţile moldovene nu au reacţionat în niciun fel.

La 12 iunie 2007, SRTV şi Guvernul Moldovei au semnat un nou Protocol de Colaborare între SRTV şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale din Moldova pentru perioada 13 iunie – 31 august 2007. Prevederile acestui document erau similare celor din acordul încheiat la 28 decembrie 2006.

La 28 iunie 2007, Ministerul Dezvoltării Informaţionale din Moldova a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului organizarea concursului pentru dreptul de a difuza programe de televiziune prin reţeaua de stat nr. 2 de televiziune. La 31 iulie 2007, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a anunţat concursul pentru utilizarea reţelei de stat nr. 2 de televiziune.

La 30 august 2007, Ministerul Dezvoltării Informaţionale din Moldova a informat compania reclamantă că banii rezervaţi pentru finanţarea retransmiterii emisiunilor sale pe teritoriul Moldovei s-au epuizat la 12 iunie 2007 şi că, deoarece nu au fost încheiate noi înţelegeri, Guvernul Moldovei a suportat pierderi în sumă de USD 150,000 la acea dată. Compania reclamantă a fost atenţionată că retransmiterea emisiunilor putea fi finisată dacă nu se găsea o soluţie până la 10 septembrie 2007.

La 4 septembrie 2007, compania reclamantă a răspuns Ministerului Dezvoltării Informaţionale din Moldova şi a invocat, printre altele, scrisoarea din 4 iunie 2007 a Ministerului Finanţelor şi Economiei din România. De asemenea, ea a solicitat autorităţilor moldovene suspendarea procedurilor de concurs pentru ca autorităţile române şi moldovene să poată rezolva problemele de finanţare.

La 25 septembrie 2007, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a desemnat compania T. în calitate de câştigător al concursului pentru utilizarea reţelei de stat nr. 2 de televiziune.

La 29 noiembrie 2007, compania reclamantă a iniţiat proceduri judiciare în faţa Curţii de Apel Chişinău, solicitând anularea deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind acordarea reţelei de stat nr. 2 de televiziune companiei T. Ea a susţinut că acordarea reţelei de stat nr. 2 de televiziune companiei T. constituia, de fapt, anularea licenţei sale, deoarece licenţa sa a devenit imposibil de utilizat. Compania reclamantă a mai susţinut că licenţa sa era valabilă până în 2011 şi că anularea de facto a acesteia era contrară legislaţiei naţionale, articolului 10 CEDO şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO. 

La 17 martie 2008, Curtea de Apel Chişinău a respins pretenţiile companiei reclamante. Instanţa a argumentat, printre altele, că Consiliul Coordonator al Audiovizualului a acţionat în mod justificat atunci când a acordat reţeaua de stat nr. 2 de televiziune unei companii terţe în condiţiile în care nu au fost făcute înţelegeri financiare privind finanţarea viitoare a SRTV şi a retransmiterii sale în Moldova. Instanţa nu s-a referit la propunerea făcută de către Ministerul român de Finanţe din 4 iunie 2007.

În cererea sa de recurs, compania reclamantă s-a referit, printre altele, la scrisoarea Ministerului român de Finanţe din 4 iunie 2007, prin care Guvernul României a propus Guvernului Moldovei o înţelegere financiară privind retransmiterea SRTV în Moldova şi a susţinut că părţile nu au încheiat nicio înţelegere din cauză că Guvernul Moldovei nu a răspuns la acea propunere. Reclamantul a mai argumentat că compania T. întâmpina dificultăţi la achitarea sumei pentru închirierea reţelei de stat nr. 2 de televiziune şi o plătea în rate.

La 10 iulie 2008, un complet de judecată al Curţii Supreme de Justiţie format din 3 judecători, şi anume V. Arhip, I. Cimpoi şi A. Cobăneanu, a respins recursul companiei reclamante. Instanţa s-a bazat, printre altele, pe faptul că nu a fost încheiat niciun acord în vederea finanţării retransmiterii emisiunilor SRTV după 12 iunie 2007. Ea nu s-a referit la argumentele companiei reclamante privind omisiunea Guvernului Moldovei de a răspunde la propunerea Guvernului României din 4 iunie 2007. Curtea Supremă de Justiţie a decis că nu a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 10 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.

Unul dintre membrii completului de judecată a Curţii Supreme de Justiţie, judecătorul Cobăneanu, nu a fost de acord cu opinia majorităţii şi a avut o opinie separată. Ea a afirmat, printre altele, că acordarea reţelei de stat nr. 2 de televiziune, în condiţiile în care compania reclamantă dispunea de o licenţă care îi acorda dreptul să folosească această reţea până în 2011, constituia o ingerinţă în drepturile de proprietate ale acesteia. Potrivit judecătorului Cobăneanu, ingerinţa nu a fost legală, deoarece, potrivit legislaţiei naţionale, doar frecvenţele libere puteau fi închiriate, în timp ce reţeaua de stat nr. 2 era ocupată la acel moment de către SRTV. Judecătorul s-a mai referit la imposibilitatea financiară a companiei T. de a achita plata pentru închirierea reţelei de televiziune. În final, ea a susţinut că ingerinţa era disproporţionată. Potrivit ei, din materialele cauzei rezulta în mod evident că Guvernul României a propus de două ori soluţii financiare în vederea finanţării retransmiterii emisiunilor SRTV prin deducerea sumelor necesare din contul datoriilor Guvernului Moldovei faţă de Guvernul României.

Pretenţii

1. Compania reclamantă s-a plâns prin prisma art. 10 CEDO că măsurile aplicate ei de către autorităţile moldovene i-au încălcat dreptul de a comunica informaţii.

2. În continuare, compania reclamantă a susţinut că imposibilitatea de a-şi exercita dreptul său de difuzare pe teritoriul Moldovei potrivit licenţei sale din 14 februarie 2006, valabilă până la 14 februarie 2001, constituie o încălcare a dreptului său garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.

Întrebările Curţii adresate părţilor:

1. A existat oare o ingerinţă în dreptul companiei reclamante la libertatea de exprimare, în special dreptul său de a comunica informaţii, după cum este prevăzut de art. 10 § 1 CEDO?

În special, este oare acoperită pretinsa ingerinţă în această cauză de marja de apreciere a statului în domeniul licenţierii media, la care se face referire în art. 10 § 1 CEDO?

Dacă da, a fost oare compatibilă această ingerinţă cu prevederile art. 10 § 1 CEDO?

2. A avut oare reclamantul o posesie în urma acordului din 19 ianuarie 2006 şi a licenţei din 14 februarie 2006? Dacă da, a existat oare o ingerinţă în dreptul companiei reclamante la protecţia proprietăţii, după cum este prevăzut de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO?

A fost oare ingerinţa în interes public, în conformitate cu condiţiile prevăzute de lege şi a fost oare necesar de a reglementa folosinţa proprietăţii conform interesului general?

Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 iulie 2008 poate fi accesată aici.

Opinia separată a judecătorului Ala Cobăneanu poate fi accesată aici.