10 11 2008

La 9 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis să comunice Guvernului Republicii Moldova cererea Ipteh SA şi alţii (cererea nr. 35367/08), cerere care a fost depusă la 25 iulie 2008. În faţa Curţii, reclamanţii sunt reprezentaţi de către dna Janeta HANGANU, avocat din Chişinău.

Circumstanţele cauzei

În această cauză, reclamanţii sunt compania Ipteh SA, cu sediul în Chişinău („primul reclamant”); Worldway Limited („cel de-al doilea reclamant”), o companie cu sediul în Regatul Unit al Marii Britanii, care deţine 35.29% din acţiunile primului reclamant; Kapital Invest SA („cel de-al treilea reclamant”), o companie cu sediul în România, care deţine 49.63% din acţiunile primului reclamant şi Ion RUSU („cel de-al patrulea reclamant”), un cetăţean român, deţinător a 11.72% din acţiunile primului reclamant.

La sfârşitul anilor 1990, Ipteh S.A. şi o terţă companie, I., erau proprietarii unei clădiri cu şase etaje care se află pe bulevardul central al municipiului Chişinău („clădirea”). Ambele companii se aflau în proprietatea statului şi unica lor proprietate consta în diferite părţi din clădire. În 1999, statul a decis să privatizeze companiile şi a vândut acţiunile lor unei companii private numite U. SRL. În 1999 şi 2001, noul proprietar a transferat toate părţile clădirii primului reclamant.

În 2000, fostul director al companiilor a contestat privatizarea în instanţele judecătoreşti. Cererea acestuia a fost respinsă printr-o hotărâre irevocabilă a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova din 11 iulie 2000, instanţele de judecată constatând că privatizarea a fost legală în toate privinţele.

În iulie 2001, cel de-al patrulea reclamant a cumpărat 141,772 acţiuni ale primului reclamant. În august 2001, cel de-al doilea reclamant a cumpărat restul acţiunilor ale primului reclamant. În august 2006, primul reclamant a emis 510,000 noi acţiuni şi le-a vândut celui de-al treilea reclamant.

La 19 aprilie 2007, Procuratura Generală a iniţiat proceduri judiciare în numele statului, prin care a contestat legalitatea privatizării din 1999, pe motiv că preţul oferit şi cerut pentru acţiunile lor a fost prea mic şi că nu au fost respectate unele prevederi legale. În urma pretinsei privatizări ilegale, Procuratura Generală a mai cerut anularea transferurilor de proprietate efectuate ulterior şi a emisiei de noi acţiuni, prin care cel de-al doilea, al treilea şi al patrulea reclamanţi au devenit acţionari ai primului reclamant.

Reclamanţii nu au recunoscut acţiunea şi au argumentat, inter alia, că ea era depusă cu omiterea termenului de prescripţie şi contrar principiului securităţii raporturilor juridice. Ei s-au referit la cauza Dacia SRL c. Moldovei (cererea nr. 3052/04, hotărâre din 18 martie 2008) şi au anexat la pledoariile lor traducerea unei părţi din această hotărâre. Ei au mai susţinut că legalitatea privatizării a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 11 iulie 2000, care reprezenta res judicata. De asemenea, ei au recuzat preşedintele completului de judecată şi au motivat că în procedurile care s-au finalizat cu hotărârea irevocabilă din 11 iulie 2000, cererea lor de recuzare a fost acceptată pe aceleaşi temeiuri. Totuşi, cererea de recuzare a fost respinsă.

La 10 iunie 2008, Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău a admis acţiunea Procuraturii Generale în absenţa celui de-al treilea şi al patrulea reclamanţi, care nu au fost citaţi, respingând argumentele reclamanţilor.

Reclamanţii au depus recurs pe motive asemănătoare celor prezentate în primă instanţă. De asemenea, ei s-au plâns de faptul că nu toţi dintre ei au avut posibilitatea de a lua parte în proceduri şi că judecătorul nu a fost imparţial.

La 28 august 2008, Curtea Supremă a Justiţie a examinat recursul reclamanţilor. Pe parcursul şedinţei de judecată, reclamanţii au recuzat din nou unul din judecătorii care făcea parte din completul de judecată şi şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa modului de constituire a completului de judecată de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, judecătorul I.M. În aceeaşi zi, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamanţilor şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

La 3 octombrie 2008, Guvernul a decis să privatizeze din nou clădirea şi, potrivit reclamanţilor, licitaţia privind vânzarea clădirii urma să aibă loc la 5 noiembrie 2008.

Pretenţii

1. Reclamanţii s-au plâns de faptul că procedurile au fost inechitabile şi contrare art. 6 § 1 CEDO. Ei au susţinut că soluţia dată de instanţele naţionale a fost contrară principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece acţiunea a fost admisă după expirarea termenului de prescripţie şi deoarece exista deja o hotărâre judecătorească irevocabilă cu privire la acelaşi litigiu; că instanţele naţionale nu au atras în proceduri pe cel de-al treilea şi al patrulea reclamanţi; şi că judecătorii care au examinat dosarul în instanţele naţionale nu au fost imparţiali.

2. De asemenea, reclamanţii au susţinut că dreptul lor la respectarea proprietăţii, garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, a fost încălcat ca rezultat al inechităţii procedurilor civile.

Întrebările Curţii adresate părţilor:

1. Relevă oare procedurile civile o violare a drepturilor reclamanţilor garantate de art. 6 § 1 CEDO? În special, constituie oare o violare a dreptului reclamanţilor la un proces echitabil în sensul acestui articol examinarea de către instanţele judecătoreşti a acţiunii Procuraturii Generale fără a ţine seama de expirarea termenului de prescripţie şi de existenţa hotărârii judecătoreşti irevocabile din 11 iulie 2000?

2. Părţile mai sunt invitate să comenteze dacă procedurile au fost echitabile în sensul articolului 6 § 1 CEDO, având în vedere aparenta jurisprudenţă contradictorie a Curţii Supreme de Justiţie în privinţa termenului de prescripţie pentru depunere acţiunilor Procuraturii Generale în numele statului (a se vedea Beian v. Romania (no. 1), nr. 30658/05). Părţilor li s-a solicitat să comenteze soluţiile adoptate de către Curtea Supremă de Justiţie în cauze precum Dacia v. Moldova, Straisteanu and Others v. Moldova (comunicată), Baroul Partner-A v. Moldova (comunicată) în comparaţie cu cea adoptată în prezenta cauză.

3. Au fost oare imparţiali judecătorii care au examinat cauza reclamanţilor, după cum acest lucru este cerut de art. 6 § 1 CEDO?

4. Relevă oare soluţia dată în această cauză o violare a drepturilor reclamanţilor garantate de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO?