Evoluţia cauzelor moldoveneşti la CtEDO

29 10 2008

La 13 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a organizat un seminar, dedicat aniversării a 10 ani de la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11. La seminar a fost distribuit un document care relevă statistica cauzelor la Curte la data de 1 octombrie 2008. Potrivit acestui document, la această dată, aproximativ 79,400 de cereri erau pendinte în faţa unui organ decizional al Curţii. Cele mai multe cereri au fost depuse împotriva Rusiei – 25,000 de cereri (26,4%), Turciei – 10,750 de cereri (11,3%), României – 9,500 de cereri (10,0%) şi Ucrainei cu 8,400 de cereri (8,9%).

Dintre acestea, 2,350 de cereri pendinte (2,5%) sunt îndreptate împotriva Moldovei, Moldova fiind printre primele 12 ţări cu cele mai multe cereri depuse la Curte împotriva lor. La data de 1 octombrie 2008, împotriva Bulgariei pe rolul Curţii erau 2,200 de cereri (2,3%), contra Franţei erau pendinte 2,500 de cereri (2,6%), iar contra Germaniei – 2,750 de cereri (2,9%).

După reforma introdusă la 1 noiembrie 1998, a avut loc o creştere considerabilă a numărului de cereri depuse la Curte. De la instituirea ei în 1959 până la 1 noiembrie 1998, Curtea a pronunţat 837 hotărâri, pe când între 1998 şi 2008 – 9,235 de hotărâri, ceea ce constituie mai mult de 90% din hotărârile Curţii. În 2008, Curtea a pronunţat cea de-a 10,000-a hotărâre a sa.

Mai mult de jumătate dintre hotărârile pronunţate între 1 noiembrie 1998 şi 1 octombrie 2008 vizează 4 state membre ale Consiliului Europei, şi anume Turcia (1,826 de hotărâri), Italia (1,780 de hotărâri), Franţa (609 hotărâri) şi Polonia (589 hotărâri).

În această perioadă, împotriva Moldovei au fost adoptate 126 de hotărâri, dintre care doar într-o hotărâre nu s-a constatat violarea Convenţiei. Cele mai multe hotărâri în care Curtea a constatat violarea Convenţiei vizează art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii). Totodată, se observă o creştere a numărului de hotărâri de constatare a violării art. 3 CEDO (interzicerea torturii), a art. 5 CEDO (dreptul la libertate şi la siguranţă) şi a art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).

În următorul tabel este prezentată analiza statistică a hotărârilor pronunţate de CtEDO împotriva Moldovei între 1 noiembrie 1998 şi 1 octombrie 2008.

 

Nr. de hotărâri

Cauze importante

Numărul total de hotărâri

126

Hotărâri în care s-a constatat cel puţin o violare

117

Hotărâri în care nu s-a constatat nicio violare

1

Acord amiabil/hotărâri de radiere

2

Alte hotărâri

6

Art. 3 CEDO (interzicerea torturii)

4

Ciorap c. Moldovei
Art. 3 CEDO (tratamente inumane sau degradante)

21

Holomiov c. Moldovei, Paladi c. Moldovei, Istratii ş.a. c. Moldovei
Art. 3 CEDO (lipsa unei anchete efective)

7

Pruneanu c. Moldovei, Colibaba c. Moldovei
Art. 5 CEDO (dreptul la libertate şi la siguranţă)

38

Şarban c. Moldovei, Stici c. Moldovei, Istratii ş.a. c. Moldovei
Art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil)

71

Clionov c. Moldovei, Moldovahidromaş c. Moldovei, Grădinar c. Moldovei
Art. 6 CEDO (durata procedurilor)

5

Guşovschi c. Moldovei, Cravcenco c. Moldovei
Art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale)

5

Mancevschi c. Moldovei, Ciorap c. Moldovei
Art. 9 CEDO (libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie)

2

Mitropolia Basarabiei c. Moldovei
Art. 10 CEDO (libertatea de exprimare)

13

Guja c. Moldovei, Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei, Flux (nr. 4) c. Moldovei
Art. 11 CEDO (libertatea de întrunire şi de asociere)

2

PPCD c. Moldovei
Art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv)

17

Cravcenco c. Moldovei, Ostrovar c. Moldovei, Dolneanu c. Moldovei, Popovici c. Moldovei, Lipatnicova şi Rudic c. Moldovei
Art. 18 CEDO (limitarea aplicării restrângerilor drepturilor)

1

Cebotari c. Moldovei
Art. 34 CEDO (dreptul de a sesiza Curtea)

6

Boicenco c. Moldovei, Oferta Plus c. Moldovei, Colibaba c. Moldovei
Art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii)

60

Oferta Plus SRL c. Moldovei, Dacia SRL c. Moldovei, Megadat.com SRL c. Moldovei, Bimer SA c. Moldovei, Bălan c. Moldovei

 

Următorul tabel prezintă analiza statistică a cererilor depuse la CtEDO împotriva Moldovei care au fost alocate unui organ decizional şi care au fost declarate inadmisibile sau scoase de pe rol între 1 noiembrie 1998 şi 1 octombrie 2008. Se observă o creştere considerabilă a numărului cererilor care au fost alocate unui organ decizional în anul 2008 în comparaţie cu 2007. În 9 luni ale anului 2008, acesta este aproape egal cu cel din 2007, astfel este posibil de pronosticat o creştere cu circa 26% pentru tot anul 2008 comparativ cu 2007.

 

 

Cereri care au fost alocate unui organ decizional

Cereri declarate inadmisibile sau scoase de pe rol

01.11.1998

4

1

1999

33

6

2000

63

48

2001

44

23

2002

245

31

2003

238

104

2004

344

79

2005

594

302

2006

517

248

2007

887

201

01.10.2008

842

288

TOTAL

3811

1331