23 09 2008

La 23 septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Prepeliţă c. Moldovei (cererea nr. 2914/02).

În această cauză, reclamantul, Boris PREPELIŢĂ, a fost deportat de către autorităţile sovietice şi casa familiei sale a fost confiscată. În 1998, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare în vederea restituirii imobilului confiscat. La 27 noiembrie 1998, Judecătoria sectorului Orhei a satisfăcut pretenţiile reclamantului şi a obligat consiliul local să evacueze locatarii casei şi să-i asigure cu locuinţă. Hotărârea a devenit executorie.

Deoarece hotărârea nu se executa, la 10 ianuarie 2003, reclamantul a propus consiliului local să-i plătească valoarea în bani a casei, pe care el a estimat-o la MDL 80,000 (aproximativ EUR 5,465 la acea dată). Consiliul a respins propunerea reclamantului, pe motiv că, potrivit datelor oficiale, valoarea casei era de MDL 15,514.

La 20 februarie 2004, consiliul local a informat reclamantul că este gata să-i plătească MDL 80,000 în schimbul casei. Reclamantul nu a fost de acord cu această ofertă. Ulterior, Institutul Republican pentru Expertize Judiciare şi Criminalistice a determinat valoarea de piaţă a casei la MDL 81, 570 (EUR 5,400). Reclamantul a respins şi această ofertă. La cererea Guvernului, la 16 iulie 2007, Centrul Naţional de Expertize Judiciare a mai efectuat o evaluare a casei şi au determinat valoarea de piaţă la MDL 162,000 (EUR 9,674). Potrivit reclamantului, expertul angajat de el nu a avut acces la casă şi la documentele relevante şi, din acest motiv, el nu a putut determina valoarea casei. La cererea reclamantului, la 16 ianuarie 2008, o agenţie de stat a confirmat faptul că casele din centrul oraşului Orhei valorau între EUR 25,000 şi EUR 150,000, iar arenda unei case varia între EUR 50 şi EUR 100 lunar.

Hotărârea judecătorească din 27 noiembrie 1998 nu a fost executată nici până în prezent.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea sa.

În observaţiile sale suplimentare din 30 iulie 2007, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantului. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului cu titlu de daune materiale MDL 162,000 (EUR 9,674), care reprezentau valoarea de piaţă a casei reclamantului; EUR 2,000 cu titlu de dane morale şi EUR 600 pentru costuri şi cheltuieli, solicitând radierea cererii de pe rolul Curţii

Reclamantul nu a acceptat propunerea Guvernului, deoarece el nu era de acord cu evaluarea experţilor, care lucrau pentru acelaşi angajator ca şi Agentul guvernamental (Ministerul Justiţiei) şi care nu puteau fi consideraţi ca fiind completamente obiectivi în evaluarea unui obiect al litigiului împotriva statului. Reclamantul a mai argumentat că nu a fost evaluat lotul de teren aferent casei (500 m.p.), precum şi venitul ratat.

Curtea a notat că ea va examina declaraţia prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudenţa sa (a se vedea Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). Curtea a mai notat că a existat un dezacord semnificativ între părţi referitor la valoarea de piaţă a casei reclamantului. Ea a considerat că preocuparea reclamantului privind independenţa Centrului Naţional de Expertize Judiciare nu este lipsită de temei, luând în consideraţie faptul că centrul de expertiză este subordonat Ministerului Justiţiei şi că statul este parte la aceste proceduri. Mai mult, faptul că centrul de expertiză nu a inclus în evaluarea sa costul terenului aferent casei confirmă opinia Curţii că reclamantului nu i s-a oferit o compensaţie suficientă. Prin urmare, Curtea a respins cererea Guvernului de a scoate cererea de pe rol în temeiul art. 37 CEDO şi a declarat pretenţiile reclamantului admisibile.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului timp de mai mult de nouă ani.

Curtea a considerat că casa şi terenul aferent trebuie să fie transferate în posesia reclamantului în termen de 3 luni de la data când această hotărâre va deveni definitivă. În cazul în care aceasta va fi imposibil, luând în consideraţie necesitatea asigurării cu locuinţă a actualilor locatari, Guvernul trebuie să plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, EUR 25,000 în locul casei şi a terenului. De asemenea, Curtea a acordat reclamantului EUR 4,500 cu titlu de venit ratat, EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,200 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către dl Andrei CHITIC, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.