05 08 2008

La 17 iunie 2008, CtEDO a pronunţat deciziile Berezin c. Moldovei (cererea nr. 24159/04) şi 10 cereri c. Moldovei (cererile nr. 38656/05, 38657/05, 38658/05, 38659/05, 38660/05, 38661/05, 38662/05, 38663/05, 38664/05 şi 38665/05).

***

În cauza Berezin c. Moldovei, reclamanta, Liubovi BEREZIN, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ea a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 1000 (USD 240 la acea dată). În 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.

În 2001, reclamanta a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie până la acea dată şi obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 9 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a obligat ASITO să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului.

În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.

În 2002, ASITO a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva reclamantei, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 19 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis pretenţiile ASITO şi a reziliat contractul din 1994.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea contestată şi a notat că ASITO nu putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.

După ce cererea reclamantei la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2003. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General şi a anulat decizia din 19 noiembrie 2003. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 9 aprilie 2002 şi a acordat reclamantei EUR 3,515 cu titlu de daune materiale şi EUR 2,000 cu titlu de daune morale. Instanţa a confirmat validitatea contractului din 1994 şi a notat că părţile trebuie să respecte prevederile acestuia.

În faţa Curţii, reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea ASITO a încălcat principiului securităţii raporturilor juridice şi a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii.

La 26 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat prin adoptarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007. La 21 mai 2008, el a prezentat o dovada de plată din 23 aprilie 2008, potrivit căreia reclamanta a primit sumele acordate prin decizia din 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantei i-a fost acordată o compensaţie adecvată şi a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curţii.

La 11 aprilie 2008, reclamanta, de asemenea, a comunicat Curţii rezultatul procedurilor naţionale care s-au finalizat cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007. La 21 mai 2008, ea, de asemenea, a confirmat plata sumelor acordate prin decizia din 20 decembrie 2007 şi, considerând că i-au fost acordate compensaţii adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curţii.

Luând în consideraţie art. 37 §§ 1 (a) şi (b) CEDO şi faptul că reclamanta a primit o compensaţie adecvată la nivel naţional, Curtea a notat că ea nu mai doreşte să-şi menţină cererea. Mai mult ca atât, potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanţe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său.    

***

În cauza 10 cereri c. Moldovei, reclamanţii, Elena MELINTE, Alla FILIPOVICI, Nina HANGANU, Maria ŞOLTOIANU, Liubovi REDICA, Tatiana PILAT, Tamara ŞOLTOIANU, Olga ROŞU, Ion COJOCARU şi Galina OPREA, activau în cadrul unei companii de stat („compania”) administrată de Ministerul Transportului şi Comunicaţiilor. Între 1999 şi 2001, compania şi-a încetat activitatea şi nu a achitat salariile reclamanţilor. În 2001, reclamanţii au iniţiat proceduri judiciare împotriva companiei, solicitând achitarea salariilor. Toţi reclamanţii au obţinut hotărâri judecătoreşti executorii în favoarea lor. Totuşi, hotărârile nu au fost executate până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamanţii au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârilor judecătoreşti în favoarea lor.

La 12 martie 2008, Guvernul a prezentat Curţii o propunere de încheiere a acordului amiabil, prin care s-a angajat să plătească reclamanţilor, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, anumite sume de bani (dnei Melinte - EUR 3,060, dnei Filipovici – EUR 3,450, dnei Hanganu - EUR 2,986, dnei Maria Şoltoianu – EUR 2,657, dnei Redica – EUR 3,075, dnei Pilat – EUR 2,680, dnei Tamara Şoltoianu – EUR 2,370, dnei Roşu – EUR 2,910, dlui Cojocaru – EUR 3,454 şi dnei Oprea – EUR 2,980) cu titlu de compensaţii pentru daune materiale şi morale, iar reclamanţii vor retrage cererile sale de pe rolul Curţii.  

La 12 ianuarie 2008, Curtea a primit o declaraţie a reprezentantului reclamanţilor, potrivit căreia reclamanţii sunt de acord cu propunerile Guvernului în vederea încheierii acordului amiabil.

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamanţii au fost reprezentaţi de către V. Guţu, avocat din Chişinău.