22 07 2008

În luna mai 2008, CtEDO a pronunţat 6 decizii în cauze contra Moldovei, şi anume: Ardelean c. Moldovei (cererea nr. 10154/05), Teleba c. Moldovei (cererea nr. 37510/05), Pavlovschi şi alţi 10 c. Moldovei (cererile nr. 38647/05, 38648/05, 38649/05, 38650/05, 38651/05, 38652/05, 38653/05, 38654/05, 38676/05, 38677/05, 38678/05), Novicov c. Moldovei (cererea nr. 507/04), Boguslavschi c. Moldovei (cererea nr. 13225/04) şi Lupaşcu c. Moldovei (cererea nr. 41463/04).

***

În cauza Ardelean c. Moldovei, reclamantul, Mihail ARDELEAN, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti a Tribunalului Bălţi din 6 martie 2003 privind plata a MDL 132,473, cu titlu de compensaţii pentru proprietatea confiscată de autorităţile sovietice.

Hotărârea din 6 martie 2003 a fost executată după ce cererea reclamantului la CtEDO a fost comunicată Guvernului.

În faţa Curţii, reclamantul pretindea violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma executării tardive a hotărârii judecătoreşti în favoarea sa.

La 19 decembrie 2007, Guvernul şi reclamantul au prezentat Curţii un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, părţile au convenit că Guvernul va plăti reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de EUR 8,279 cu titlu de daune materiale şi EUR 1,800 cu titlu de daune morale, iar reclamantul va retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către V. Martin, avocat din Edineţ.

***

În cauza Teleba c. Moldovei, reclamanta, Galina TELEBA, era beneficiara unei hotărâri judecătoreşti din 17 septembrie 2001, prin care Judecătoria Sângerei a obligat Consiliul local Drăgăneşti de a acorda reclamantei un lot de teren cu suprafaţa de 4.8 ha, la care ea avea dreptul potrivit Codului funciar.

Reclamanta a prezentat titlul executor spre executare, însă hotărârea judecătorească nu a fost executată din motivul lipsei terenurilor. La 31 octombrie 2002, executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Sângerei schimbarea modului de executare a hotărârii din 17 septembrie 2001 prin acordarea unei sume de bani în locul terenului.

La 13 februarie 2003, Judecătoria Sângerei a ordonat acordarea în folosul reclamantei a valorii terenului în sumă de MDL 102,841.05 în locul terenului. Hotărârea judecătorească din 17 septembrie 2001, după cum a fost modificată la 13 februarie 2003, nu a fost executată până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamanta pretindea violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti din 17 septembrie 2001.

La 1 februarie 2008, Guvernul şi reclamanta au prezentat Curţii un acord de reglementare amiabilă. Potrivit acordului, părţile au convenit că Guvernul va plăti reclamantei, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de EUR 14,000 cu titlu de daune materiale şi EUR 2,000 cu titlu de daune morale, iar reclamanta va retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamanta a fost reprezentată de către Vitalie IORDACHI, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

***

În cauza Pavlovschi şi alţi 10 c. Moldovei, reclamanţii, Nina PAVLOVSCHI, Svetlana NALIVAICHIN, Ala BIRIUCOV, Mihail MIR, Axenia OSIPOV, Galina GHEORGHIU, Nadejda COLŢIŞOR, Elena GRIMIŞ, Nina PERFIRIEV, Valentina CHIRILESCU şi Efimia BUSUIOC, activau în cadrul unei companii de stat („compania”) administrată de Ministerul Transportului şi Comunicaţiilor. Între 1999 şi 2001, compania nu a achitat integral salariile reclamanţilor. În 2001, reclamanţii au iniţiat proceduri judiciare împotriva companiei, solicitând achitarea salariilor. Toţi reclamanţii au obţinut hotărâri judecătoreşti executorii în favoarea lor. Totuşi, hotărârile nu au fost executate până la acest moment.

La 4 decembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a ordonat transferul unei clădiri ce aparţinea companiei unei alte companii de stat („CFM”), în scopul executării unei hotărâri judecătoreşti în favoarea CFM. Reclamanţii nu au fost informaţi despre aceste evenimente. Cererea lor de apel împotriva hotărârii din 4 decembrie 2002 a fost respinsă.

În faţa Curţii, reclamanţii au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârilor judecătoreşti în favoarea lor.

La 13 februarie 2008, Guvernul a prezentat Curţii o propunere de încheiere a acordului amiabil, prin care s-a angajat să plătească reclamanţilor, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, anumite sume de bani (dnei Pavlovschi - EUR 3,310, dnei Nalivaichin – EUR 3,085, dnei Biriucov - EUR 3,085, dlui Mir – EUR 2,720, dnei Osipov – EUR 3,430, dnei Gheorghiu – EUR 3,010, dnei Colţişor – EUR 2,820, dnei Grimiş – EUR 3,020, dnei Perfiriev – EUR 2,890, dnei Chirilescu -  EUR 3,412 şi dnei Busuioc – EUR 2,655) cu titlu de compensaţii pentru daune materiale şi morale, iar reclamanţii vor retrage cererile sale de pe rolul Curţii.  

La 13 februarie 2008, reclamanţii au informat Curtea că sunt de acord cu propunerile Guvernului în vederea încheierii acordului amiabil.

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamanţii au fost reprezentaţi de către V. Guţu, avocat din Chişinău.

***

În cauza Novicov c. Moldovei, reclamanta, Vera NOVICOV, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ea plătea prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere. Reclamanta a început să primească pensia lunară, în mărime de MDL 200 (USD 45 la acea dată), la 1 august 1996. În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.

În 2001, reclamanta a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie până la acea dată şi obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 30 august 2001, Judecătoria sectorului Râşcani a obligat ASITO să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului. La 17 ianuarie 2002, apelul companiei ASITO a fost respins de către Tribunalul Chişinău, care a confirmat validitatea contractului din 1994. Deoarece nu a fost depusă o cerere de recurs, această hotărâre a devenit definitivă şi executorie. 

În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.

La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva reclamantei, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. La 12 februarie 2003, Judecătoria sectorului Ciocana a dat câştig de cauză companiei ASITO. La 16 aprilie 2003, Tribunalul a respins apelul reclamantei. Cererea de recurs a reclamantei a fost respinsă de Curtea de Apel a Republicii Moldova la 10 iunie 2003.

În faţa Curţii, reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea ASITO au încălcat principiului securităţii raporturilor juridice şi au avut drept efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii.

La 20 martie 2008, părţile au prezentat Curţii un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, Guvernul a recunoscut violarea drepturilor reclamantei prevăzute de Convenţie şi s-a angajat să-i plătească, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul încheierii acordului amiabil, suma de EUR 2,500 cu titlu de compensaţie pentru orice daună, iar reclamanta va retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi şi a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.    

***

În cauza Boguslavschi c. Moldovei, reclamanta, Galina BOGUSLAVSCHI, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ea a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 200 (USD 48 la acea dată). În decembrie 1998, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.

În 2001, reclamanta a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie până la acea dată şi obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 17 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a obligat ASITO să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului.

În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.

În 2002, ASITO a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva reclamantei, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 3 decembrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis pretenţiile ASITO şi a reziliat contractul din 1994.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire, depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea contestată şi a notat că ASITO nu putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.

După ce cererea reclamantei la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 3 decembrie 2003. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General şi a anulat decizia din 3 decembrie 2003. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 17 aprilie 2002 şi a acordat reclamantei EUR 900 cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Instanţa a confirmat validitatea contractului din 1994 şi a notat că părţile trebuie să respecte prevederile acestuia.

În faţa Curţii, reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea ASITO a încălcat principiului securităţii raporturilor juridice şi a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii. Dna Boguslavschi a mai invocat inechitatea procedurilor din cauza unei pretinse înţelegeri secrete între ASITO şi Guvern.

La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007 şi a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curţii. La 19 martie 2008, reclamanta, de asemenea, a comunicat Curţii rezultatul procedurilor naţionale care s-au finalizat cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007 şi, considerând că i-au fost acordate compensaţii adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curţii.

Curtea a notat că reclamantul a primit compensaţii adecvate la nivel naţional şi că nu doreşte continuarea examinării cererii sale. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanţe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său.    

În faţa Curţii, reclamanta a fost reprezentată de către Vitalie IORDACHI, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

***

În cauza Lupaşcu c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe LUPAŞCU, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 100 (USD 21 la acea dată). În noiembrie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.

În 2001, reclamantul a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie până la acea dată şi obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 20 februarie 2002, Tribunalul Chişinău a obligat ASITO să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului.

În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.

La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 30 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis pretenţiile ASITO şi a reziliat contractul din 1994.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire, depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea contestată şi a notat că ASITO nu putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.

După ce cererea reclamantului la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 30 iunie 2004. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General şi a anulat decizia din 30 iunie 2004. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 20 februarie 2002 şi a acordat reclamantului EUR 900 cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Instanţa a confirmat validitatea contractului din 1994 şi a notat că părţile trebuie să respecte prevederile acestuia.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea ASITO a încălcat principiului securităţii raporturilor juridice şi a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii. Dl Lupaşcu a mai invocat inechitatea procedurilor din cauza unei pretinse înţelegeri secrete între ASITO şi Guvern.

La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007 şi a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curţii. La 19 martie 2008, reclamantul, de asemenea, a comunicat Curţii rezultatul procedurilor naţionale care s-au finalizat cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007 şi, considerând că i-au fost acordate compensaţii adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curţii.

Curtea a notat că reclamantul a primit compensaţii adecvate la nivel naţional şi că nu doreşte continuarea examinării cererii sale. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanţe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său.    

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie IORDACHI, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.