11.04.2007

Potrivit art. 35 alin. 3 al Convenţiei,

„Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă potrivit art. 34, atunci când ea consideră cererea ... în mod vădit nefondată.”

Prin pretenţie în mod vădit nefondată înţelegem pretenţia temeinicia căreia nu trezeşte nici o aparenţă de violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale.

Acest temei de inadmisibilitate ţine de temeinicia pretenţiei, care, de obicei, se examinează după declararea cererii admisibile. El a fost introdus pentru a permite Curţii, până la examinarea fondului, să înlăture pretenţiile care nu au nici o şansă de succes şi pentru a uşura examinarea cauzelor.

Curtea, de obicei, declară pretenţia ca vădit neîntemeiată dacă:

a) reclamantul nu a prezentat suficiente probe în susţinerea pretenţiei, ceea ce nu permite Curţii de a stabili dacă pretenţia invocată este sau nu conformă cu Convenţia sau protocoalele sale (ex. în cauza Pentiacova şi alţii c. Moldovei, dec. 04.01.2005, Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia cu privire la violarea art. 14 al Convenţiei deoarece reclamanţii nu au prezentat probe care să demonstreze tratamentul diferenţiat al reclamanţilor în raport cu alte persoane);

b) faptele invocate de reclamant nu se încadrează în unul din drepturile garantate de Convenţie sau de protocoalele sale adiţionale (ex. în cauza Sîrbu şi alţii c. Moldovei, hot. 15.06.2004, Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia cu privire la violarea art. 10 al Convenţiei prin secretizarea unei hotărâri de Guvern, deoarece art. 10 al Convenţiei nu impune statelor obligaţii pozitive de a dezvălui publicului orice documente sau informaţii secrete cu privire la militarii săi, serviciul de informaţii şi securitate sau poliţia sa);

c) faptele invocate se încadrează în prevederile Convenţiei, însă pretenţia este vădit neîntemeiată (ex. în cauza Gurău c. Moldovei, dec. 07.11.2006, o cerere cu privire la violarea art. 6 al Convenţiei prin neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti de către o autoritate publică a fost declarată inadmisibilă, ca vădit nefondată, deoarece hotărârea judecătorească a fost executată în mai puţin de 8 luni, pe când Curtea consideră că executarea unei astfel de hotărâri judecătoreşti în termen de până la un an de zile, de obicei, nu contravine art. 6 al Convenţiei);

d) Curtea nu este competentă să examineze pretenţia din considerente ratione loci (ex. în cauzaYonghong c. Portugaliei, dec. 25.11.1999, Curtea a constatat că nu este competentă să examineze o cerere cu privire la o situaţie care a avut loc în regiunea Macao, care se afla sub protectoratul Portugaliei), ratione personae (ex. în cauza Manole şi alţii c. Moldovei, dec. 15.06.2004, Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia unei asociaţii cu privire la drepturile asociaţilor, deoarece asociaţia nu are capacitatea de a depune cerere la Curte în numele asociaţilor săi) sau ratione temporis (ex. în cauza Meriakri c. Moldovei, dec. 16.01.2001, Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia cu privire la maltratare deoarece ea se referea la o pretinsă maltratare şi la o anchetă care s-au sfârşit până la 12.09.1997, când Convenţia a intrat în vigoare pentru Republica Moldova);

e) reclamantul a încetat să fie „victimă” a pretinselor violări în urma recunoaşterii violării Convenţiei de către statul pârât şi, după caz, acordarea unei compensaţii adecvate (ex. în cauza Duca c. Moldovei, dec. 11.04.2006, Curtea a constatat că achitarea reclamantului, cu acordarea ulterioară a compensaţiei în mărime de MDL 150,000 pentru arestare ilegală timp de 169 de zile şi condiţiile de detenţie pe durata arestului, este suficientă pentru pierderea calităţii de victimă cu privire la pretinsa violare a art. 3 şi 5 ale Convenţiei).