25.04.2007

Potrivit unui principiu general de drept, aceeaşi faptă culpabilă a unui subiect de drept nu poate fi sancţionată decât o singură dată.

Convenţia conţine acest principiu în art. 35 para. 2 p. b:

„Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă...

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, şi dacă ea nu conţine fapte noi.”

Această regulă are scopul de a „exclude cumulul de proceduri internaţionale” ea îndeplinind rolul de a asigura securitatea juridică şi respectarea deciziilor anterioare ale Curţii şi de a elimina riscul unui conflict de jurisdicţii internaţionale ori al unor decizii internaţionale contradictorii.

Cererile anterior examinate de Curte

Pentru ca regula să fie aplicabilă, trebuie ca cererea introdusă „să fie esenţial aceeaşi” cu o cerere „examinată” anterior de Curte şi să nu conţină „fapte noi”. Aceşti trei termeni au fost definiţi de jurisprudenţă.

a) cererea nu trebuie să fie deja „examinată” de Curte

De regulă, pentru ca o cerere „esenţial aceeaşi” să fie inadmisiblilă, trebuie să fi fost deja „examinată” de Curte. Dacă în legătură cu o cerere înaintată la Curtea Europeană aceasta a emis o hotărâre de declarare a cererii ca inadmisibilă sau cererea a fost declarată ca admisibilă şi a făcut obiectul unei reglementări amiabile sau al unei hotărâri definitive a Curţii, atunci se consideră că cererea a fost examinată de Curte.

b) cerere esenţial aceeaşi

O cerere identică presupune o identitate în ceea ce priveşte obiectul său, părţile şi fondul. Curtea a declarat că ea va aplica aceste criterii fără un formalism excesiv.

Aspectul identităţii părţilor între două cereri presupune ca acelaşi reclamant să acţioneze împotriva aceluiaşi stat prin două cereri. Astfel, dacă prima cerere este prezentată de o persoană în numele victimei iar a doua e prezentată de victimă sau dacă, dimpotrivă, victima înaintează prima cerere, iar a doua cerere e introdusă în numele ei, a doua cerere este întotdeauna inadmisibilă.

Identitatea de obiect presupune pretinsa încălcare a Convenţiei de către statul pârât, iar identitatea de cauză înseamnă acţiunile sau inacţiunile statului pârât care au dus la pretinsa încălcare (temei de fapt) şi pretinsele drepturi încălcate (temei de drept). 

c) cererea trebuie să conţină fapte noi

Au fost considerate fapte noi:

• epuizarea recursurilor interne după prima cerere respinsă ca inadmisibilă pentru neepuizare (ex. X c. Olandei, dec. 11.01.1994);
• repetarea unor încălcări analoage ale unui drept prevăzut în Convenţie;
• continuarea menţinerii unor situaţii pentru care Convenţia prevede restricţii de durată.

Excluderea cumulului procedurilor internaţionale

Curtea nu va reţine nici o cerere individuală dacă cererea este deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare.

Cea mai importantă instituţie considerată de Curte ca fiind o instanţă internaţională de anchetă sau reglementare în sensul art. 35 para. 2 p. b este Comitetul Drepturilor Omului instituit prin Protocolul facultativ la Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice.

În formularul tipizat de cerere pe care Curtea îl trimite reclamantului acesta este întrebat dacă a supus vreunei alte instanţe internaţionale de anchetă sau reglementare o cerere privind faptele pe baza cărora pretinde încălcarea drepturilor sale garantate de Convenţie.

După momentul introducerii cererii la celălalt organ internaţional, cererea este considerată ca fiind „deja supusă” acestui organ, indiferent dacă procedura de examinare a cererii a început, este în curs ori s-a finalizat printr-o decizie ori o înţelegere amiabilă sau chiar dacă a fost declarată inadmisibilă. O cerere rămâne „supusă” unui alt organ internaţional chiar dacă reclamantul a cerut suspendarea procedurii în curs în faţa acelui organ. Numai retragerea definitivă a cererii poate înlătura acest impediment la admisibilitate.