Mecanismul de control ini?ial

Curtea European? a Drepturilor Omului (Curtea European?) a fost instituit? prin Conven?ia pentru ap?rarea drepturilor omului ?i a libert??ilor fundamentale (Conven?ia European?) din 4 noiembrie 1950. Mecanismul ini?ial de control prev?zut de Conven?ia European? a fost modificat de câteva ori.

În forma existent? pân? la 1 noiembrie 1998 (intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 la Conven?ia European?) mecanismul de protec?ie a drepturilor omului presupunea existen?a a trei organe de supraveghere: Comisia European? a Drepturilor Omului (Comisia European?), Curtea European? ?i Comitetul de Mini?tri al Consiliului Europei (Comitetul de Mini?tri).

Comisia European? era un organ judiciar investit cu rolul de „filtrare” a cererilor. Ea se pronun?a asupra admisibilit??ii (întrunirea condi?iilor formale) cererilor, stabilea circumstan?ele de fapt ale cauzelor, propunea solu?ionarea amiabil? a cauzelor ?i formula avize dac? a existat sau nu o înc?lcare a Conven?iei. Comisia era compus? din membri ale?i pe un mandat de 6 ani de c?tre Comitetul de Mini?tri, dintr-o list? propus? de statele p?r?i la Conven?ia European? ?i î?i îndeplineau obliga?iunile cu titlu individual.

Comisia putea fi sesizat? de c?tre un stat parte la Conven?ie sau mai multe state, în cazul în care considera c? un alt stat parte nu respect? dispozi?iile Conven?iei. Num?rul unor astfel de sesiz?ri a fost extrem de redus.

Comisia European? putea fi sesizat? ?i de orice persoan? fizic?, orice organiza?ie neguvernamental? sau orice grup de particulari care se pretindeau a fi victime a unei viol?ri a drepturilor recunoscute de Conven?ie sau Protocoalele sale, comise de statele p?r?i. Acest drept de recurs individual în fa?a Comisiei era prev?zut de fostul art. 25 al Conven?iei ?i putea fi valorificat dac? statul pârât a recunoscut competen?a Comisiei printr-o declara?ie facultativ?. În practic?, pân? în anul 1998 toate statele par?i acceptaser? dreptul la recurs individual în fa?a Comisiei Europene.

Curtea European? era un organ judiciar compus dintr-un num?r de judec?tori egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei. Membrii Cur?ii erau ale?i de c?tre Adunarea parlamentar?, dintr-o list? de 3 persoane prezentat? de state. Judec?torii erau numi?i în func?ie pe o perioad? de 9 ani ?i puteau fi reale?i ?i î?i exercitau obliga?iunile cu titlu individual.

Curtea European? putea fi sesizat? doar dup? examinarea cauzei de c?tre Comisia European?. Acceptarea Conven?iei Europene nu d?dea prin sine dreptul Cur?ii de a examina cauzele depuse împotriva unui stat. Aceast? jurisdic?ie urma a fi recunoscut? printr-o declara?ie facultativ? a statului pârât. Acest mecanism î?i are originea în dreptul interna?ional clasic ?i a fost înscris în Conven?ie pentru a facilita aderarea statelor la tratat. În practic?, de la sfâr?itul anului 1989, toate statele p?r?i la Conven?ie au acceptat jurisdic?ia obligatorie a Cur?ii.

Nici Comisia ?i nici Curtea European? nu aveau o func?ionare permanent?, ci se întruneau în sesiuni de câteva ori pe an. Sediul lor se afla la Strasbourg.

Comitetul de Mini?tri – organ politic interguvernamental – avea un dublu rol. În primul rând, el era competent a se pronun?a asupra fondului litigiului privind respectarea Conven?iei, dac? dup? examinarea cauzei de c?tre Comisie nu a fost sesizat? Curtea European?. În al doilea rând, Comitetul de Mini?tri avea rolul de a supraveghea executarea hot?rârilor Cur?ii Europene, precum ?i a propriilor hot?râri atunci când s-a pronun?at pe fondul cauzei.

Procedura cuprindea dou? etape. Prima etap? se desf??ura în întregime în fa?a Comisiei Europene. Procedura în fa?a Comisiei era confiden?ial? ?i se derula pe baza documentelor expediate de p?r?i. În cazuri excep?ionale Comisia organiza audieri care nu erau publice.

Dup? sesizare, Comisia urma s? examineze admisibilitatea cererii, adic? în ce mod cererea corespundea condi?iilor formale prev?zute de fostele art. 26 ?i 27 ale Conven?iei. Astfel, cererea putea fi declarat? admisibil? dac?:

  • au fost epuizate toate c?ile interne de recurs pentru solu?ionarea litigiului;
  • cererea a fost depus? în termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive;
  • cererea era compatibil? cu dispozi?iile Conven?iei ?i a Protocoalelor sale;
  • cererea nu era anonim?, nu era esen?ial aceea?i cu o cerere examinat? anterior de Comisia European?, nu se examina de alt organ interna?ional de anchet?, nu era în mod evident nefondat? sau abuziv?.

În baza acestor condi?ii, Comisia decidea:

  • de a declara cererea inadmisibil? (aproximativ 90 % din cereri) – procedura lua sfâr?it, deoarece aceast? decizie era definitiv? ?i f?r? c?i de atac, sau
  • de a declara cererea admisibil? – Comisia încerca solu?ionarea pe cale amiabil? a cauzei.

Dup? constatarea admisibilit??ii unei cereri, Comisia se punea la dispozi?ia p?r?ilor interesate, în vederea ajungerii la o reglementare amiabil? a cauzei, care s? se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Conven?ie ?i Protocoalele sale. În consecin??, puteau surveni dou? situa?ii:

  • încercarea de reglementare amiabil? s-a soldat cu succes - Comisia întocmea un raport scurt, care cuprindea expunerea succint? a faptelor ?i solu?ia adoptat?. Raportul era transmis statelor interesate, Comitetului de Mini?tri ?i Secretarului general al Consiliului Europei în vederea public?rii acestuia;
  • încercarea de reglementare amiabil? a e?uat – Comisia perfecta un raport foarte am?nun?it asupra faptelor cauzei ?i formula un aviz asupra chestiunii dac? faptele constatate constituie o violare de c?tre statul pârât a obliga?iilor ce-i revin în termenii Conven?iei. Raportul, întocmit în temeiul fostului art. 31 al Conven?iei, era comunicat Comitetului de Mini?tri ?i p?r?ilor. Acest raport nu reprezenta o decizie definitiv?.

Urma cea de-a doua etap? a procedurii. Dup? transmiterea raportului Comisiei c?tre Comitetul de Mini?tri, Curtea putea fi sesizat? într-un termen de 3 luni. Dac? în acest termen cauza nu era deferit? Cur?ii Europene, intervenea Comitetul de Mini?tri, care se expunea asupra fondului cauzei. În baza raportului Comisiei, Comitetul de Mini?tri se pronun?a asupra viol?rii Conven?iei cu votul a 2/3 din reprezentan?i. În cazul în care se constata o înc?lcare a Conven?iei, Comitetul fixa m?surile care urmau a fi adoptate de c?tre state în vederea înl?tur?rii viol?rii. Decizia Comitetului de Mini?tri era obligatorie. În plus, Comitetul de Mini?tri avea ?i func?ia de a supraveghea executarea hot?rârii. În cazul în care statul nu se conforma hot?rârii, Comitetul de Mini?tri avea competen?a de a aplica sanc?iunile prev?zute de Statutul Consiliului Europei.

Curtea European? putea fi sesizat? în termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei Europene c?tre Comitetul de Mini?tri, de c?tre Comisie, de c?tre statele interesate ?i de c?tre reclamant (dup? intrarea în vigoare a Protocolului nr. 9).

Procedura în fa?a Cur?ii avea un caracter contradictoriu care garanta dreptul ap?r?rii ?i egalitatea p?r?ilor. Aceasta se desf??ura conform unui Regulament interior. De regul?, procedura era scris? ?i con?inea observa?iile p?r?ilor. În cazul în care se organizau audieri, acestea erau publice. Curtea statua asupra fondului ?i stabilea dac? un stat a comis o violare a Conven?iei. Hot?rârea prin sine nu anula hot?rârea judec?toreasc? sau legea contrar? Conven?iei, ci doar constata violarea Conven?iei. Curtea putea s? acorde o satisfac?ie echitabil? reclamantului în cazul constat?rii viol?rii.

Hot?rârile Cur?ii erau obligatorii ?i se transmiteau Comitetului de Mini?tri în vederea supravegherii execut?rii lor. Comitetul de Mini?tri putea indica adoptarea m?surilor în vederea înl?tur?rii viol?rilor constatate în hot?râre.

Participan?ii la procedurile în fa?a Comisiei Europene, a Cur?ii Europene ?i a Comitetului de Mini?tri beneficiau de imunit??ile ?i facilit??ile stabilite prin Acordul European privind persoanele participante la procedurile în fa?a Comisiei ?i a Cur?ii Europene a Drepturilor Omului, încheiat la Londra la 6 mai 1969, intrat în vigoare la 17 aprilie 1971.